Marele matematician și filosof Pitagoras (582 – 496 î.C.) nu mai are nevoie de prezentare, fiind o gândire magistrală. El a înfiinţat prima şcoală grecească în Italia. Ideea filosofică principală a concepției pitagoriene este că numerele reprezintă esența lucrurilor, iar Universul este un sistem ordonat și armonios de numere și raporturi numerice. Punctul de plecare al teoriei pitagoriene despre principiul numeric al lumii este unitatea sau monada (he monas). Monada este principiu, esență a lucrurilor, deoarece orice lucru este unu (este o unitate). În acest sens, unitatea nu este număr, ci generatoare a numerelor! (Prin accepţie, admitem 1 şi 2 ca numere).

  Proprietățile fundamentale ale numărului fiind paritatea și imparitatea, unitatea le conține în sine pe amîndouă. Ceea ce este impar e considerat limitat, finit, iar ceea ce este par e considerat nelimitat, infinit. Argumentul este că, reprezentînd numerele prin puncte dispuse în plan, seria numerelor nepereche generează un pătrat, considerat figură perfectă și finită, iar seria numerelor pereche, un dreptunghi, socotit figură imperfectă și nedefinită. Din unitate se nasc numerele și, din ele, lucrurile; de aceea, unitatea mai este numită și „generatoarea lucrurilor”.

  Al doilea principiu cosmologic este diada, care nu necesită determinare (duas aoristos), fiindcă are o natură pură, precisă, împlinită. Nici ea nu este număr, ci principiu al numerelor. Din aceste două principii, monada și diada, iau naștere numerele. Monada, ca principiu activ, introduce determinarea în duas aoristos și astfel apare numărul doi. Celelalte numere se nasc prin adăugarea succesivă a unității. Monada este asociată punctului, diada corespunde liniei, triada semnifică suprafața, iar tetrada corpul geometric (spațialitatea). Spațialitatea este modelul matematic al corpului sensibil, dar și condiția de posibilitate a corporalității. Pitagora credea că sufletul este pur și nevinovat, dar se află închis în trup ca într-un mormânt. Pitagorienii profesau credința în natura distinctă a sufletului față de cea a trupului. Ei au încercat explicații numerice inclusiv în concepția despre suflet. Sufletul este definit ca acordul sau armonia diferitelor sale facultăți, această armonie fiind la rândul ei exprimabilă numeric.

   Desigur, filosofia lui Aleten Grapsimo (1945 - ) se regăsește bine în tiparul lui Pitagora, după cum se poate remarca în cele redate mai jos. Astfel, din două numere, unul valoric, 1, şi altul nonvaloric, 0, se poate concepe întreaga natură. Universul numerelor este cuprins în mulţimea numerelor concrete – n (cunoscute în prezent sub denumirea de numere reale!) şi mulţimea numerelor abstracte → n√-1 (cunoscute în prezent sub denumirea de numere imaginare*!).

  [*Denumirile actuale, de numere reale şi numere imaginare, sunt eronate. În primul rând, toate numerele, indiferent de „calitatea” lor aparțin realității, nefiind nici fantezii şi nici imaginaţii! Să-mi spună şi mie cineva dacă a reuşit cumva să-şi imagineze rezultatul extragerii pătrate din -1! √-1 este radical din minus unu, şi nu este ceva plăsmuit, imaginat. El este număr abstract. Tot ceea ce este abstract poate fi perceput NUMAI revelat! Abstract este accesibil doar intuitiv, având sensul de teoretic şi, în speţă, de esenţial, fiind numărul ce stă la baza întregii creaţii numerale, pentru că din el rezultă tot ce este concret. Or, a afirma că un număr este abstract pentru că nu reprezintă o cantitate fizică (dar poate reprezenta!), este absurd. Numărul abstract naşte numărul concret, dar numărul concret nu-l poate naşte pe cel abstract! Nu este întâmplător faptul că sfera cea mai largă a numerelor este mulţimea numerelor complexe → a ± b√-1, numărul concret fiind doar un caz particular al numărului complex, când b = 0…].

  Dacă privim primele 7 numere valorice, observăm că nici un alt număr în afară de 4, nu converteşte abstractul √-1 în concret pozitiv: [(√-1)⁴ = 1]. Numărul 4 este axa de simetrie a primei serii de 7. Următoarele serii de 7 nu mai au, însă, ca simetrie numărul de convertire (sub forma multiplului de 4), întrucât fiecare din acestea au deja doi multipli de 4. Seria întâia de 7 nu este, însă, unică. Astfel că toate seriile de 7, asemănătoare cu prima, în care numărul 4 (sub formă de multiplu) constituie simetrie, se succed în ciclu de 4!! 4 este numărul revelaţiei, adică a realităţii concrete. În componenţa Naturii nu este nimic fortuit, ci totul este efectul HiperGândirii (Gândirii la nivel cosmic), şi numai prin simplificarea de către minţile autosupuse la reducţie se poate accepta eliminarea gândirii supreme, înlocuită de aşa-zisul hazard. Numărul 4 rămâne numărul revelaţiei şi, pentru atestare, dăm mai jos câteva exemple:

– dimensiunile vectoriale ale Universului material: lungime, lăţime, adâncime (înălţime), timp

– forţele fundamentale ale naturii: tare, slabă, electro-magnetică, de echilibru gravitaţional

– aparatele biologice ale omului: digestiv, respirator, circulator,     uro-genital

– elementul predominant al scoarţei terestre: Siliciul – grupa a IV-a

– elementul predominant al structurii organice: Carbonul – grupa a IV-a

– numărul scriitorilor Evangeliei lui Cristos: Matei, Marcu, Luca, Ioan

– Revelarea calităţilor lui Mesyah: alegoria cu cele patru „făpturi vii”.

    Numerele de creaţie ale Dumnezeului Suprem sunt numai două: 0 şi 1, iar numerele de realizare a creaţiei („de construcţie”) sunt patru: 1, 2, 7 şi 12 ! (Desigur, ale hazardului sunt oricare şi oricâte, pentru că el nu gândeşte, deoarece nu are cu ce gândi ! Şi fiind un subiect fără minte, lucrează haotic, cam cum „gândesc” şi ateii). Să evidenţiem numerele care stau la baza înfăptuirii creaţiei – pragmatopoiese.

  Numărul 1 (monada). Reprezintă unicatul: un encefal, o singură inimă, un singur  nucleu  în atom,  o  singură  moarte etc. Unu  este singurul număr care NU poate fi ridicat la putere, fiind el însuși!! El este, și prin această calitate unică, Simbolul Creatorului Absolut.

  Numărul 2 (diada). Este numărul generării simetriei şi, implicit,  a diferenţei de potenţial, fără de care nu poate exista starea de materie. Acest număr se regăseşte într-o multitudine de structuri ale Naturii, număr ce poate fi întâlnit la orice pas.

 Numărul 7. Reprezintă ciclul primar, generic regăsit în toată Natura:

– ciclul complet al schimbării radiaţiilor cosmice = 7 zile terestre

– ciclul repetat pe zile, de 52 ori pe an (săptămâna) = 7 zile

– numărul de note muzicale, ce alcătuiesc o gamă = 7

– alcătuirea corpului uman = 7 sisteme şi aparate, împreună

– numărul maxim al electronilor de valenţă = 7

– numărul continentelor şi numărul plăcilor tectonice = 7

– piramida „lui Keops” – imaginea schematică a sistemului solar, în similitudine cu aceasta, prezintă 7 etaje, 7 coridoare şi, proporţiile principalelor dimensiuni ale piramidei se prezintă  şi ele astfel: latura bazei = 7 d.c. x π; muchia = 7 d.c. x 3; înălţimea = 7 d.c. x 2
(Cercetătorilor de duzină care dau soluții asupra modului de realizare a acestei piramide, le sugerez să creeze una identică, pentru a demonstra că modelul elaborat de ei este just. Doar dispun la ora actuală de mijloace net superioare celor din trecut !).

– numărul de culori ale curcubeului şi ale luminii monocromatice, rezultate în urma descompunerii acesteia = 7

– numărul maxim de poziţii pe care le pot avea două cercuri = 7

  Numărul 12. Este numărul specific ciclului maxim şi al creaţiei şi alegerii divine.

 Numărul 8. Acesta constituie dovada incontestabilă că nimic în natură nu-i la voia întâmplării. Primul sistem numeric computerizat este sistemul octar şi, numărul ca atare reprezintă reluarea ciclului de 7 şi infinitul: ∞, simbolizat prin cifra 8 orizontal. Infinitul, simbolizat prin cifra 8, se poate remarca mai ales în cadrul structurii elementelor chimice, unde grupa zero are opt electroni periferici, puşi în valenţă la... infinit. Aceeaşi zi, a opta, este identificată cu infinitul în cadrul creaţiei şi a odihnei Divine.